string (13) " asd"
        asd
15 august - Praznicul Adormirii Maicii Domnului - Stiri - Milostenie.ro

15 august - Praznicul Adormirii Maicii Domnului















Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născatoare.
Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

Deodată s-a făcut un vifor mare şi un vânt puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli să ia parte la cinstirea şi îngroparea Prea Sfintei Fecioare Maria. Şi când au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfinţii mei ucenici şi ai Fiului meu Apostoli şi ucenici, iată pentru care pricină v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie să mă mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil să vă las, dar nu de tot, ci să trec la ceruri şi de acolo să vă ajut. Iată, eu mă voi culca pe patul meu şi voi aşeza trupul meu aşa cum îmi va fi voia, iar voi aşa să-l lăsaţi”. Şi zicând aceasta, şi-a luat iertare de la toţi cei de faţă, de la dumnezeieştii apostoli şi de la sfintele femei, şi făcându-şi semnul Sfintei Cruci, s-a culcat pe pat, a închis ochii, a pus mâinile pe piept şi şi-a dat duhul.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Sărbătorile de peste an, Christiana, Bucureşti, 2001, p. 285)

 

O, Măicuță Sfântă

O, Măicuţă Sfântă
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte:

Refren:
Nu lăsa, Măicuţă,
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii,
Lacrimilor tale.

Când plângeai sub cruce
Maică-ndurerată,
Te-am primit de Mamă,
Noi şi lumea toată.

Călători pe-o mare,
Veşnic tulburată,
Noi ne-am pus în Tine
Şi nădejdea toată.

Tu eşti steaua mării
Şi ajuţi s-o treacă;
Dintre câţi Te roagă,
Nimeni nu se-neacă.

Fă să-ţi batem zilnic
La miloasa-ţi poartă,
Câtă vreme-n lume,
Valuri ne mai poartă.

Iar când nori şi ceaţă
Înnegri-vor zarea,
Vino Tu Măicuţă,
Să ne-arăţi cărarea.

Să conduci luntriţa
Printre stânci şi valuri,
Să ne scoţi la portul,
Veşnicilor maluri.

O, Măicuţă Sfântă,
Cea mai scumpă floare,
Fă din şir de lacrimi,
Dalbe lăcrimioare.

Scapă-ne de patimi
Şi de pofte rele,
Şi ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele.

Să ne duci cu Tine
Unde calea-Ţi duce,
Să ne dai în ceruri
Fiului Tău dulce.

Şi să-I spui, Măicuţă,
C-aste floricele,
Le-au făcut să crească
Chinurile grele.

Şi cu ale Tale
Lacrimi de sub cruce;
Tu le eşti Măicuţă,
Maica cea mai dulce.

Inima-i Preasfântă
Mângâios ne-o strânge;
Va uita de patimi,
Mai mult nu va plânge.

Noi, cuprinşi de-o pace
Fără de hotară,
Lăuda-te-om veşnic
Pururea Fecioară.

 



(Mai mult pe Doxologia.ro)